Saluturi si straini

Vin azi acasa de la cumparaturi cu o plasa in mana.In usa blocului ma intampina o fetita cam de 10-12 ani.Pare amabila si draguta.Ezit dar o salut"Ceau",zambind.Imi raspunde cu eleganta,aproape."Ceau"."Ce mai faci?"continui."Bine"imi raspunde,toata un suras.Urc scarile fericit.Mai exista viata in Univers.Chestiune romaneasca.Te intalnesti undeva cu un prieten vechi,care se afla intr-un grup de prieteni de ai lui,cunostinte care nu sunt comune.Iti saluti prietenul si incepi o conversatie oarecare,timp in care amicii prietenului nu te invrednicesc nici macar cu o privire,darmite cu un salut,ce sa mai zic de un zambet.In alte parti nu e asa.Prietenii prietenului iti zambesc binevoitori,neasteptand macar sa fiti prezentati.La noi nu.Esti ignorat,inexistent,iti vine sa crezi ca ai gresit cu ceva.In unele locuri din lume se mai saluta inca folosind numele persoanei in loc de formula de salut,eventual cu o usoara inclinare a capului,ramasita medievala pe care o folosesc chiar adolescenti,in mod natural.In triburi ramase azi,in epoca de piatra,undeva prin Africa,se saluta cu "Te vad,X!".TE VAD!Ei stiu,ce neplacut poate fi sa intalnesti si sa te intalnesti si sa nu fii nu salutat,dar nici macar vazut.Noi nu ne mai vedem,de ce dracu ne-am saluta?!...Ca doar suntem civilizati,culti,stim ce vrem in viata,avem obiective concrete si suntem cu picioarele pe pamant,ce dracu atatea saluturi si zambete necunoscutilor ,care al dracului de posibil ca e un nimeni,un fraier oarecare...
Ii sunt etern recunoscator fetitei intalnite azi...